Poze Bio-Kult Infantis

     
Pin It


Bio-Kult Infantis

Pret: 80 RON

Costurile de livrare nu sunt incluse

Despre avantajele consumului de probiotice pentru cei mici se tot vorbește în ultima perioadă, dar foarte puțini sunt cei care știu cu adevărat ce sunt acestea și cât de importante sunt pentru sănătatea micuților. Așa numitele bacterii bune, probioticele se găsesc în mod natural în organismul nostru și au un rol extrem de important: luptă împotriva infecțiilor, prin crearea unui filtru intestinal protector. Astfel, probioticele sunt de mare ajutor sistemului imunitar, previn tulburările gastrointestinale și dezechilibrele care pot duce la infecții urinare sau vaginale, reglează tranzitul intestinal, sunt implicate în sinteza vitaminelor B1, B2, B6 și B12, detoxifică organismul de substanțe toxice, combat răcelile și gripele, reduc eczema la copii dar și efectele nocive ale antibioticelor. Mai nou, studiile au arătat că acestea ajută la prelungirea stării de sațietate, fiind utile în curele de slăbire și accelerează arderile. De asemenea, cercetările medicale au arătat că modificările florei intestinale influențează activitatea creierului, iar un nou studiu realizat în Finlanda arată că odată ce micuților li se suplimentează administrarea de probiotice, este redus riscul apariției de tulburări cerebrale, printre care autismul și ADHD. Un supliment natural benefic copiilor de toate vârstele este Bio Kult Infantis, produsul dând rezultate excepționale și în cazul mamelor care alăptează.

Ce ingrediente conține:

  • DHA și EPA - Printre multitudinea de efecte benefice pe care acizii grași esențiali DHA și EPA le au asupra organismului se numără reducerea vâscozității sângelui și prevenirea agregării plachetare alături de contribuția la scăderea tensiunii arteriale. Tot DHA și EPA reduc frecvența aritmiilor cardiace, stopează producerea de trigliceride, diminuează colesterolul rău și cresc colesterolul bun, fiind astfel de mare ajutor împotriva diabetului. O altă mare calitatea a acestor acizi grași este faptul că previn apariția Alzheimer-ului, a tulburării bipolare și a altor afecțiuni psihice.
  • Guma arabică - Cunoscută și sub numele de guma acacia, guma arabică, un produs natural obținut din rășina plantei de acacia, este o extraordinară sursă de fibre alimentare al cărei rol este de a diminua pofta de mâncare, având drept consecință scăderea în greutate. Studiile au arătat faptul că guma arabică reduce placa dentară dar și inflamația la nivelul mucoaselor și țesuturilor, iar în trecut a fost folosită pentru scăderea tensiunii arteriale după intervenții chirurgicale.
  • Lactobacillus casei - Dovedit științiic că supraviețuiește într-un interval larg de PH și temperature, Lactobacillus casei restabilește echilibrul microbian intestinal și formează o barieră de protecție împotriva agenților patogeni, reduce nivelul colesterolului, ameliorează simptomele diareei infecțioase sau bacteriene și ajută la creșterea imunității organismului.
  • Lactobacillus rhamnosus - Una dintre cele mai mult studiate tulpini de probiotice la nivel mondial, Lactobacillus rhamnosus luptă cu bacteriile rele care produc dezechilibrul florei vaginale, refac flora intestinală și țin departe diareea la copiii mici dar și rotavirus. Totodată, Lactobacillus rhamnosus previne dermatita atopică la copii, acționează în combaterea cariei dentare și a inflamației țesutului care încojoară vârful rădăcinii dintelui.
  • Lactobacillus Acidophilus - La rândul său, Lactobacillus Acidophilus  este considerat o bacterie sănătoasă, care se dezvoltă în mediile cu PH scăzut și ajută la protecția împotriva infecțiilor și a bolilor în general. O altă calitate a Lactobacillus Acidophilus este aceea că ajută la descompunerea alimentalor, producând acid lactic, peroxid de hidrogen și alte substanțe care creează un mediu acid, dăunătoare pentru bacteriile rele. Lactobacillus Acidophilus a început să fie folosit încă din secolul al XX-lea, marele om de știință rus, laureatul premiului Nobel, Elie Metchnikoff afirmând că acidul lactic produs în timpul fermentației iaurtului inhibă creșterea de agenți patogeni în intestine, menționând că ar putea exista o legătură între consumul de iaurt pe termen lung și longevitate.
  • Lactobacillus delbrueckii subsp. Bulgaricus - Cunoscut până în anul 2014 sub numele de Lactobacillus bulgaricus, Lactobacillus delbrueckii subsp. Bulgaricus este una dintre principalele bacterii utilizate pentru obținerea de iaurt, dar se regăsește și în alte produse fermentate natural. Această bacterie a fost descoperită în anul 1905 de medicul bulgar Stamen Grigorov, și hrănește cu lactoza pentru a produce acid lactic, care este utilizată pentru păstrarea laptelui. Lactobacillus delbrueckii subsp. Bulgaricus s-a dovedit remarcabil în îmbunătățirea sistemului imunitar.
  • Acizii grasi omega-3 - Întrucât sunt esențiali pentru menținerea sănătății, acizii grași Omega 3 nu pot fi produși în mod natural, de aceea trebuie furnizați organismului prin intermediul alimentelor precum pește (somn, ton, halibut), fructe de mare, semințe, nuci. Acizii omega 3 au un rol extrem de important în funcționarea creierului, reducând riscul apariției bolilor cardiovasculare, a cancerului și artritei. Printre simptomele deficitului de acizi grași Omega 3 se numără oboseala, slăbiciunea, pielea uscată, modificări ale dispoziției, depresie, circulație deficitară, probleme cardiace. Acizii Omega 3 sunt recomandați și femeilor în timpul sarcinii.
  • Vitamina D3 - În trecut, rahitismul era o boală cu care se confruntau mulți copii. Problema s-a rezolvat odată cu introducerea suplimentării cu vitamina D. Dar vitamina D este esențială și pentru absorbția calciului, reducând riscul de apariție al artritei reumatoide și osteoporozei și are efecte benefice și asupra proceselor cognitive și funcțiilor cerebrale. Un beneficiu important al vitaminei D3 este cel legat de starea de spirit, întrucât previne depresia si indispozitia. Aportul de vitamina D3 este esential pentru dezvoltarea sănătoasă a bebelușilor.


Comandați acum!

0735.548.438 - Comenzi telefonice
Luni-Vineri, 09:00-18:00)

 


Detalii produs


Categorie: Mama si Copilul

Producator: Protexin


  
  

  

Filtreaza dupa brand

  


  

Newsletter

 
Vrei sa fii informat prin email despre reduceri, promotii si noutati?