Poze Canticer Plus

     
Pin It


Canticer Plus

Pret: 599 RON

Costurile de livrare nu sunt incluse

Specialiștii dau un verdict îngrijorător: în ultimii ani, cancerul a început să apară la vârste din ce în ce mai fragede, iar studiile au arătat că în viitor, una din două persoane vor dezvolta cancer în cursul vieții. Factorii apariției acestei maladii sunt atât interni, precum mutații și hormoni, dar și factori de viață, precum dieta, fumatul, consumul de alcool și infecțiile. Potrivit medicinii tradiționale chinezești, cei care folosesc puterea naturii în lupta cu cancerul, au toate șansele să scape de această maladie. Un ajutor prețios al celor care luptă cu cancerul este Canticer Plus, un supliment natural realizat într-o formula unică din plante, folosite din cele mai vechi timpuri al căror rol este de a echilibra energetic organismul. Produsul poate fi folosit atât de cei cu cancer la gât, stomac, ficat și pancreas cât și de persoanele suferinde de cancer la colon, sân, prostate, ovare, melanom, limfom non Hodking, tumori cu evoluție rapidă sau metastaze la diferite organe

Ce ingrediente conține:

  • Turița mare - Dacă Hipocrate a fost primul care i-a descoperit calitățile terapeutice, în prezent specialiști din numeroase țări din Europa și chiar din America au afirmat despre turița mare că poate fi considerat leacul secolului pentru boli inflamatorii de plămâni, stomac și cancer, și asta pentru că planta are incredibile proprietăți antitumorale. Acesta este motivul pentru care turița mare este o speranță pentru bolnavii de cancer, pentru că stopează evoluția maladiei nemilioase, fiind recomandată în special femeilor care au în familie antecedente de tumori mamare. De asemenea, planta este utilă în bolile respiratorii, răgușeală, anemie, reumatism și pentru a reda vigoarea organismului.
  • Salvia - Un studiu de excepție realizat de cercetătorii italieni au descoperit că salvia are capacitatea de a ucide tumorile canceroase pulmonare în proporție de peste 68%. Grație proprietăților sale antibacteriene, antiseptice și expectorante, salvia este un remediu vechi, eficace pentru tuse și dureri de gât, ajută la îmbunătățirea memoriei și a performanței cognitive la persoanele cu Ahzheimer.
  • Astragalus - Cunoscut de mii de ani de medicina chineză și folosit de aceasta în scopuri medicale, astragalus-ul are un rol important pentru sănătate și anume acela de a amplifica imunitatea, ceea ce aduce un beneficiu uriaș persoanelor care fac chimioterapie. De altfel, în spitalele din China, Japonia și chiar nord-americane, planta este deja utilizată pentru a proteja pacienții de efectele secundare ale chimioterapiei. Tot medicina chineză folosește astragalus-ul pentru oboseală, slăbiciune, capacitate de digerare scăzută, transpirații nocturne, astm, diabet.
  • Gingeng - Originar din Orientul Îndepărtat, gingengul, numit de chinezi și planta nemuririi, s-a remarcat de mii de ani prin bogăția de carbohidrați, acizi grași, fructoză, glucoză, hormoni, uleiuri volatile, dar și vitamina B și multe alte minerale, fiind un ajutor prețios în lupta cu cancerul de plămâni, colorectal și diferite alte tipuri de cancere digestive. Rolul său important este acela de a îmbunătăți funcțiile sistemului imunitar, reușind totodată să reducă nivelul de zahăr din sânge și să scadă tensiunea arterială. Totodată, previne și ameliorează gripa și alte afecțiuni virale.
  • Rădăcina de Ginseng American - Marea calitate a ginsengului american este aceea că reușește să reducă oboseală pe care pacienții bolnavi de cancer o resimt. De asemenea, această minunată plantă este utilizată la nivel mondial și pentru prevenirea și tratarea afecțiunilor cardiovasculare, a durerilor de cap, indigestiei, fertilității, diabetului, răcelii, pentru stimularea sistemului imunitar, contracararea efectelor stresului și nu în ultimul rând ca tonic general.
  • Rădăcina de lemn dulce - Oamenii de știință din America au găsit răspunsul la întrebarea de ce rădăcina de lemn dulce este atât de căutată în lupta aprigă cu cancerul. Este vorba de un compus care se regăsește în plantă: glicirizina. Mai nou, cercetătorii de la Universitatea din Minnesota au descoperit tot în rădăcina de lemn dulce izoanguston A, un alt ingredient, cu beneficii uriașe în tratarea cancerului de piele, fără efecte secundare. În plus, rădăcina de lemn dulce menține sănătatea bronșiilor, protejează mucoasa gastrică, reduce disconforul la nivelul articulațiilor, accelerează tranzitul intestinal și conduce la o bună funcționare a sistemului hormonal feminin.


Comandați acum!

0735.548.438 - Comenzi telefonice
Luni-Vineri, 09:00-18:00)

 


Detalii produs


Categorie: Cancer

Producator: Heshoutang



Produse similare


Cum reușesc unii bolnavi de cancer să trăiască, în timp ce mulți alții cedeaz...
244 RON
399 RON
  
  

  
  


  

Aboneaza-te la newsletter

 
Vrei sa afli prin email despre reduceri si promotii? Aboneaza-te acum la newsletter si fii la curent cu tot ce e nou!